vineri, 5 octombrie 2018

Margaritar. Parjoliri

Desi azi ar fi trebuit sa particip la o inmormantare, am ramas in oras. Macar in gand solidar, m-am dus de dimineata tot la cimitir, la rude, nu mai fusesem de ceva vreme. Am privit, taiat, curatat, oftat, aruncat si apoi maturat. Se uscase tot ce mai ramasese din margaritarul de primavara… era o priveliste trista, seaca, cu iz de floare plapanda parjolita de gura aspra si batjocoritoare a verii. Mi-a parut rau ca nu-mi luasem manusi, am ajuns acasa cu palmele zdrelite de rani. Probabil mi-a folosit sa simt durerea, lacramioarele-flori nu mai erau, dar taisul frunzelor, acum moarte, impurpurate pana la uscaciune de soarele torid, ma facea sa simt sangele viu – semn inca de viata. Aproape spre plecare, un glas: de ce mai uzi? Ce sa mai creasca acum, nu vezi ce uscat e totul?Lasa, eu ud, i-o fi si pamantului sete. Si uite, doua-trei fire de iarba, abia mijite. Poate or mai creste. Trebuie sa le ude si pe ele cineva. Si pana la ploaie… mai e.

0 comments:

Trimiteți un comentariu