Smiley face

miercuri, 1 august 2018

Scanteietor. Curgator

Mi se demonstreaza tot mai des ca „lumina” aceea, scanteia, focul, bucuria despre care tooot vorbim vine din interiorul omului. De nicaieri din afara. Daca trebuie cultivata, ocrotita, mereu improspatata? Probabil ca da. Mai mult ca sigur da. Pentru ca, oare cum altfel ar fi putut pastra acea flacara omul, actorul, minunatul, desavarsitul prin insasi firea sa uman-imperfecta, Beligan? Un imbold, un farmec aparte care te face sa vrei sa te ridici de pe scaun si sa-ti intinzi mainile pentru a-ti recupera cumva sufletul pornit in galop spre scena. Un sentiment care te-nfioara, te scutura, te clatina si pe care il mai poti domoli doar prin zbaterea palmelor tale, ca sa-i transmiti inapoi macar o mica parte din ceea ce tocmai ti-a oferit. O bucatica din inima ta obosita si cutata de indoiala, neincredere, asteptare si deznadejde cu care ai pasit, poposind trist in sala… inima transformata in doar doua ore de contemplare a luminii izvorande din om. De mult timp doream sa ajung sa vad „Egoistul”, la TNB, acum am reusit. Ce il face pe acest om sa joace, sa-si doreasca, sa viseze, sa fie, sa stea vertical cand toate din el dor si ii cer mai multa odihna si totusi sa nu se opreasca? Cata pasiune, cata dorinta, cata nevoie…de fapt cata dragoste sa ai in tine incat s-o reversi in afara, constant si continuu, si sa-ti ramana din ce in ce mai mult? Un izvor nesecat, nediluat, neintinat. Ne-a spus aseara, soptit: va iubesc. Ba noi va iubim! Intr-un mod egoist, desigur, pentru ca ne gandim tot la noi, la cat de mult ne-am imbogatit doar ascultandu-va, privindu-va, respirandu-va…