un trisor, un rahat, o canalie. inca in stare sa se bucure. exact ca mai demult.stii, e atat de bine sa-ti confectionezi carcase de acest gen (unele care sa implice mereu subsidiarul minciunii, al mistificarii), toposuri la care sa recurgi in caz ca lucrurile se clatina. te angajezi pe post de proiectionist la cinematograful de provincie pe ecranele caruia ruleaza, zilnic, propria ta fericire. apoi, o rola se destrama. si gata. te vezi deportat in lumea reala, adica acolo unde te vei regasi mutilat, pasibil de singuratate si probabil, conform standardelor dinainte de tragica inventie a dragostei (& a solitudinii) handicapat. sunt, intr-adevar, cea mai in masura sa scrie despre absente si spectre si simulacre. asta dintr-un motiv ingropat mai adanc decat securile oricarui razboi purtat cu sau impotriva mea. cu toate astea, in numele acelorasi standarde dinainte de tragica inventie a dragostei (& a solitudinii) ma cred intreaga. e un chip al meu care era secret si acum, de cateva bloguri incoace, e facut public. nu vreau sa dispara.
luni, 6 ianuarie 2020
senzatia aceea cumplita: nu mai ai timp. nu mai ai ce sa faci. nu mai e nimic acolo care sa implice o marja. de eroare. de actiune. starea asta (nestarea asta) merita cu prisosinta un text bun si puternic. cumva, am epuizat tot ceea ce-o putea transforma in materialul perfect pentru inca o self-reflexie. cumva, ratez tocmai finalul a multi ani de evadat din realitati neconvenabile sau imperfecte in spatele unui paravan fictional. dar cum, in cele din urma, am si crescut mare si n-am mai ajuns niciodata in neverland, manualele microistoriei mele (ce obsesie recurenta) il vor mentiona intr-o nota de subsol/ explicativa in stare sa rezume sarcastic sporadicele-mi proiectii bolnave, specifice unei adolescente dezechilibrate, garnisite cu putina viata si cu moderat de multe carti. cumva, ratez tocmai momentul ala care-mi placea asa de mult pe-a 8a, cand citeam travesti. momentul cand victor aburea oglinda si scria cu litere de-o schioapa dispari. sau momentul ala din vanilla sky cand el ii face cu mana acelei stafii valabile numai in limitele contractului cu o lume virtuala. simpla si buna si de scurta durata. in care that very bliss careia ii duci dorul e reglabila in functie de parametrii celui care ai ajuns. un trisor, un rahat, o canalie. inca in stare sa se bucure. exact ca mai demult.stii, e atat de bine sa-ti confectionezi carcase de acest gen (unele care sa implice mereu subsidiarul minciunii, al mistificarii), toposuri la care sa recurgi in caz ca lucrurile se clatina. te angajezi pe post de proiectionist la cinematograful de provincie pe ecranele caruia ruleaza, zilnic, propria ta fericire. apoi, o rola se destrama. si gata. te vezi deportat in lumea reala, adica acolo unde te vei regasi mutilat, pasibil de singuratate si probabil, conform standardelor dinainte de tragica inventie a dragostei (& a solitudinii) handicapat. sunt, intr-adevar, cea mai in masura sa scrie despre absente si spectre si simulacre. asta dintr-un motiv ingropat mai adanc decat securile oricarui razboi purtat cu sau impotriva mea. cu toate astea, in numele acelorasi standarde dinainte de tragica inventie a dragostei (& a solitudinii) ma cred intreaga. e un chip al meu care era secret si acum, de cateva bloguri incoace, e facut public. nu vreau sa dispara.
un trisor, un rahat, o canalie. inca in stare sa se bucure. exact ca mai demult.stii, e atat de bine sa-ti confectionezi carcase de acest gen (unele care sa implice mereu subsidiarul minciunii, al mistificarii), toposuri la care sa recurgi in caz ca lucrurile se clatina. te angajezi pe post de proiectionist la cinematograful de provincie pe ecranele caruia ruleaza, zilnic, propria ta fericire. apoi, o rola se destrama. si gata. te vezi deportat in lumea reala, adica acolo unde te vei regasi mutilat, pasibil de singuratate si probabil, conform standardelor dinainte de tragica inventie a dragostei (& a solitudinii) handicapat. sunt, intr-adevar, cea mai in masura sa scrie despre absente si spectre si simulacre. asta dintr-un motiv ingropat mai adanc decat securile oricarui razboi purtat cu sau impotriva mea. cu toate astea, in numele acelorasi standarde dinainte de tragica inventie a dragostei (& a solitudinii) ma cred intreaga. e un chip al meu care era secret si acum, de cateva bloguri incoace, e facut public. nu vreau sa dispara.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comments:
Trimiteți un comentariu