luni, 27 august 2018

O analiza

Va salut. Am dat deja prima portie de uruiala gainilor, uruiala mica. Tatal meu socru este plecat o saptamana de acasa (de alaltaieri) si am de udat castraveti (eu, care nu udam un ghiveci cu flori la mama acasa, v-am mai zis?) si de trait anxietati in fiecare dintre celelalte patru episoade zilnice de hranire a orataniilor. Tot sunt eu cu retetele, am invatat si pentru gaini trei: uruiala mica+concentrat, 4 la 1, uruiala mare si castravete razuit amestecat cu uruiala mica. Ok? A, si apei tre sa-i adaug un capacel din, da? Sunt posesiva, nu ma condamnati Sunt hiperposesiva, sunt o leoaica. Si zodiacal, si caracterial. Nu poftesc si nu invidiez nici macar o data pentru ce nu-i al meu, dar ce este, este NUMAI al meu. Nu-i un pacat, ci o responsabilitate. Respect libertatea individului, trebuie sa dau imens pentru a suplini nevoia celuilalt de altceva. Si dau. Nici de obiecte nu ma despart impacata, ma nelinisteste sa-mi stiu lucrurile in stapanirea altcuiva, sunt extrem de atasata de ce-i al meu si nu am incredere ca ceilalti inteleg ca mine respectul si raspunderea pentru ceea ce detinem in efemera noastra existenta. Sa nu va inselati insa intelegand ca as fi materialista, nici vorba, nu m-as feri sa recunosc nici asta dar nu e cazul. Evident am nevoie de un confort decent fiind vulnerabilizata de boala si fizic si psihic, dar nu ma frustreaza ca nu-mi permit sa fiu si eu clienta restaurantelor, hotelurilor, magazinelor de firma, saloanelor de infrumusetare si-n niciun caz nu fac parada cu ce -vremelnic- detin, mai nimic. Sunt foarte implicata in raport cu ceea ce am in grija / in posesie. Nu inteleg de exemplu cum pot merge unii parinti la chiar si un singur pas in urma copilului lor. (La mai multi, chiar ma revolta.) Am crescut sase ani un nepot. Acum are opt si tot de mana il tin. Ma framanta sa-l stiu prost educat si rau influentat de mediile care il includ desi constientizez ca si lectiile mai dure de viata il dezvolta. Of, ar trebui sa fiu mai relaxata, nu? Posesivitatea angajeaza mult atasament si multa raspundere pentru subiectul posedat. Asta e: ma simt raspunzatoare de binele sau lipsa de bine a ceea ce mi s-a dat, culpabila in stare de alerta. Ieri, o duba aparuta brusc a pus pentru o secunda viata sotului meu in pericol: am sarit in fata lui sa-l apar cu trupul meu. Abia cand n-am mai vazut masina m-am dezincruntat, ii reprosasem din privire soferului gestul lui de neatentie. Posesivitatea mea, o stiu, nu are radacini in vanitate si egoism, ci in indelunga mea izolare si in vechile frustrari: de afectiune, de normalitate, de socializare si dezvoltare personala.

0 comments:

Trimiteți un comentariu