luni, 16 iulie 2018

Raspunsul la „de ce?”

– vis cu cireasa coapta. si cu paine – Ieri am stat la masa cu dragostea. Am vorbit vrute si mai mult nevrute, ea m-a ascultat cu blandete si mi-a auzit pasul. A spus si ea cate ceva, insa de data asta am vorbit eu mai mult. I-am oferit la un moment dat cirese coapte. Nu le-a vrut, pesemne tinea post, sau de cirese era de acum satula. Nu-i nimic, i-am oferit in dar o mangaiere si-a primit-o. Stiam ca ii va face bine. I-a facut… Treptat am coborat intr-un somn adanc. Si, cum altfel, am visat. Se facea ca (oare nu asa-ncep toate visele, povestile?) eram acum vreo trei in jurul unei mese. Mi-era cam foame si deci se potrivea la fix. Eram un eu, era un el si mai era ceva sau cineva pe care inca nu-l distingeam bine. Ma gandeam ca vom servi ceva ochiuri ca de mic dejun. Cand colo, era vorba despre o cina. Noi doi, adica acei un eu si un el, ne-am pus frumos servetu-n poala si-am asteptat cuminti. Priveam in stanga, apoi in dreapta, in sus, in jos, unul la altul si nu-ntelegeam ce se petrece. Deodata am auzit un zgomot, venit de la cel ce statea in fata noastra. Vocea era clara, dar un eu n-o putea distinge. Avea accent de actor strain (cel putin strain de mine, nu si de el), nu-ntelegeam pe deplin ce spune. Dupa o vreme, cand cina noastra a fost gata, un el l-a intrebat pe un eu: de ce ai ramas pana astazi incremenita in iubire? cum de nu te-ai plictisit? de ce n-ai renuntat de tot, de ce o tii mortis cu dragost ea asta? Valuri au curs pe post de explicatii, in toate limbile pamantului. Pana cand, la un moment dat,  un eu a vazut deslusit Chipul ce statea cu noi la masa. Si a tacut zambind. * Doar EL poate sa faca o lumina sa arda vie pan’ la capat. Si numai EL a facut sa creasca ceea ce eu am vrut, adesea, sa distrug. Nu ramasesem deloc incremenita in acea iubire, ci o crescusem. Era o Mana aleasa ce-mi picura periodic, poate chiar constant, cate un strop de viata si apa vie in aluatul ce-l coceam. Simteam cum creste si e drept ca nu gaseam niciun motiv rational sau chiar emotional pentru a sa dospire. Cand nu m-am mai impotrivit si L-am lasat sa faca ce are de facut, am stiut si motivele. Asa incat, indiferent ce raspuns matematic as primi azi prin multe cuvinte ori taceri, inima-mi nu se mai schimba. N-are cum. Si chiar de vor fi motive ca sufletul sa-mi sufere, eu nu mai am cum sa pitesc iubirea asta, nu mai am unde s-o ascund sau cum s-o mai transform. Nu e a mea. Nu e iubirea mea. E a Lui, in mine. Asa ca, de ma intrebi de ce am ramas in asta dragoste mereu? Afla ca eu nu am nicio vina. Si totodata niciun merit. Azi noapte, in rugaciune, am aflat si eu.

0 comments:

Trimiteți un comentariu